Liberalii gorjeni cer să nu mai fie folosită aplicația WhatsApp pentru activități oficiale, la Consiliul Județean Gorj sau Consiliul Local Târgu Jiu, pe motiv că sunt încălcate prevederile legale referitoare la securitatea prelucrării datelor.
”Grupul consilierilor județeni PNL Gorj și Grupul consilierilor locali PNL ai Municipiului Târgu Jiu somează conducerile celor două instituții să înceteze imediat utilizarea aplicației WhatsApp pentru activități oficiale.
Confirmarea caracterului ilegal al acestor practici vine oficial din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), în urma demersului consilierului local Mitruț Stănoiu, care, similar situației semnalate la nivelul Consiliului Județean, a ridicat această problemă încă de la începutul mandatului.
ANSPDCP a stabilit în mod clar că utilizarea unor aplicații de tip WhatsApp de către instituții publice, precum Consiliul Județean sau Consiliul Local, încalcă prevederile art. 32 din Regulamentul (UE) 2016/679 (RGPD), referitoare la securitatea prelucrării datelor. Mai mult, există deja precedente judiciare definitive în România, prin care instanțele au sancționat instituțiile care au utilizat astfel de canale, considerând acest mod de operare ca fiind nesigur și nelegal. Principalele nereguli identificate:
- Datele nu sunt gestionate de instituție, ci de infrastructuri externe, aflate în afara controlului autorității publice;
- Transmiterea actelor administrative prin canale neoficiale și neomologate poate atrage nulitatea acestora;
- Practica utilizării WhatsApp în activitatea administrativă a fost deja sancționată în instanță.
Digitalizarea administrației publice trebuie realizată prin platforme oficiale, securizate și conforme cu legislația în vigoare, nu prin soluții improvizate care încalcă legea. Solicităm revenirea imediată la procedurile legale de comunicare și desfășurare a activității administrative” se arată într-un comunicat al PNL Gorj.
