Vântul este singurul fenomen care strică un weekend însorit. Cerul va fi variabil în nordul, nord-estul și parțial în centrul țării și mai mult senin în restul zonelor. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 10 grade în Dealuri de Vest și pe litoral.
ÎN ȚARĂ. Valorile termice diurne, în creștere ușoară față de ziua anterioară în nord, nord-est și centru, se vor situa la nivelul întregii țări în jurul celor normale datei. Ziua, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și cu totul izolat posibile ploi slabe, trecătoare în Carpații Orientali și în estul Transilvaniei, în timp ce noaptea va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, cu viteze mai mari noaptea, în zona înaltă a Carpaților Orientali, unde vor fi rafale de 70…90 km/h, iar ziua la viteze mai mici, în general de 40…45 km/h, local și temporar în nordvest și centru. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 și 12 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei spre valori în jurul a -1 grad, unde vor fi condiții de brumă.
BUCUREȘTI. Vremea va fi în general frumoasă, iar regimul termic caracterizat de valori comparabile cu cele din ziua anterioară, valori normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 9…10 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre valori în jurul a 7 grade.
GORJ
MAXIMA ZILEI: 21 GRADE
MINIMA ZILEI: 7 GRADE
VREME FRUMOASĂ AZI CU SOARE, BUNĂ PENTRU GRĂTAR.
