Temperaturi în creștere, în următoarele zile. Mijlocul săptămâni vine cu valori termice specifice verii. Începând de duminică, temperaturile intră într-un proces de creștere, astfel că, la mijlocul săptămânii, vor ajunge chiar și la 28 de grade.
ÎN ȚARĂ. Valorile termice vor crește ușor în est și sud-est, iar în restul țării vor fi comparabile cu cele din ziua anterioară. Cerul va fi variabil ziua în sud-est, unde doar cu totul izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe și mai mult senin în restul teritoriului și al intervalului.Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, temporar ziua în Dobrogea și pe alocuri în sudul Moldovei și în Muntenia (rafale în general de 40…45 km/h).
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 și 20 de grade, iar cele minime între -1 și 10 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -3 grade. Spre finalul intervalului, izolat va fi brumă, îndeosebi în sudul și estul Transilvaniei.
BUCUREȘTI. Vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în continuare mai mică decât cea ce în mod normal ar trebui să se înregistreze la această dată, va fi de 15…16 grade, iar minima de 5…6 grade, mai scăzută în zona preorășenească.
GORJ
MAXIMA ZILEI: 19GRADE
MINIMA ZILEI: 6 GRADE
CER PARȚIAL ÎNSORIT. 5% ȘANSE DE PRECIPITAȚII
