Vizualizezi: UTILE
Sfântul Gheorghe, prăznuit anual la data de 23 aprilie atât de ortodocși, cât și de catolicii de ambele rituri, este…
Sistemul informatic de emitere a rovinietei şi a peajului nu a funcţionat timp de cinci ore miercuri noaptea, din cauza…
Modificări privind concediul medical. Categoriile de pacienți care vor beneficia de prima zi plătită
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat adoptarea unor excepții importante privind plata primei zile de concediu medical, în urma votului…
Înregistrările realizate cu camerele de bord pot deveni probe a nevinovăției șoferilor. Totuși, nu orice filmare este acceptată. Inspectorul principal Florin Ciuleanu, de…
Pentru a face grătar în curte fără riscul unei amenzi, este important să respecți câteva reguli esențiale care țin atât…
Paștele ortodox 2026 se apropie, iar credincioșii intră de luni, 6 aprilie, în Săptămâna Mare, perioada care precede una dintre…
Stațiunea Rânca așteaptă turiștii, de Paște. A nins, iar pârtiile sunt în stare foarte bună. În plus, se va putea…
Hidroelectrica prelungește și în luna aprilie oferta pentru pentru clienți casnici, care a fost valabilă în luna martie, sub umbrela…
Târgul de Paște de la Craiova se va deschide vineri, 3 aprilie, în Parcul ”Nicolae Romanescu”, evenimentul fiind organizat de…
Persoanele care suportă cheltuielile de înmormântare pot primi, începând de luni, 30 martie, un ajutor de deces de 9.192 de…