Vremea se răcește în toată țara. Meteorologii ANM anunță cinci zile ploi, frig, vânt și chiar ninsori în România. Vor și ninsori viscolite la altitudini de peste 1700 m în vestul Carpaților Meridionali și se va depune strat de zăpadă de 10 – 15 cm.
Meteorologii ANM au emis o INFORMARE METEO de intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la munte ninsori și strat de zăpadă pentru intervalul 26 martie, ora 12:00 – 30 martie, ora 10:00.
Interval de valabilitate: 26 martie, ora 12:00 – 27 martie, ora 05:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului în sudul Banatului și la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali
În intervalul menționat, în sudul Banatului vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali rafalele vor atinge 90…100 km/h.
ATENȚIONARE METEO COD GALBEN
Interval de valabilitate: 27 martie, ora 05:00 – 27 martie, ora 22:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și Transilvaniei și sud-vestul
Dobrogei
În intervalul menționat, în sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și Transilvaniei și în sud-vestul Dobrogei vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali rafalele vor atinge 90…100 km/h.
Avertizare COD GALBEN precipitații însemnate cantitativ în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj și Gorj, ninsori viscolite la altitudini de peste 1700 m în vestul Carpaților Meridionali în intervalul 27 martie, ora 05:00 – 27 martie, ora 22:00
”În județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj și Gorj vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula local 20…30 l/mp. Va ploua, iar în vestul Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă de 10…15 cm”, a transmis ANM.
Joi, vremea va fi frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori mai mari decât cele normale datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări noaptea, cu viteze la rafală de până la 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 2…5 grade.
Vineri, vremea va fi vântoasă. Înnorările se vor accentua treptat și, începând din a doua parte a zilei, va ploua moderat cantitativ (15…20 l/mp). Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50…60 km/h. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.
Sâmbătă, cerul va fi noros și va ploua moderat cantitativ (10…15 l/mp). Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 11…13 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.
Duminică, cerul va avea înnorări și va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade.
