Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a fost implicat, miercuri seară, într-un accident cu 4 mașini, în Capitală.
“Din primele cercetări, un bărbat în vârstă de 65 de ani a condus un autovehicul pe Bd. Aerogării dinspre DN1 către str. Nicolae Caramfil, iar când a ajuns în intersecția cu Bd. Ficusului a lovit în spate alt autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 76 de ani, care se deplasa în aceeași direcție, iar din impact acesta din urmă a fost proiectat în alte două autovehicule. În urma accidentului rutier o persoană a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale” se arată într-un comunicat al Poliției Rutiere.
Șoferul în cauză a fost chiar fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila. Conducătorii de autovehicule au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost 0. Cercetările continuă pentru determinarea cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
