După vremea caldă, în următoarele două săptămâni, se așteaptă scăderi bruște de temperaturi de până la 15 grade în unele regiuni. Vor fi ploi și, în unele zone, chiar și lapoviță și ninsoare în noiembrie.
După câteva zile cu temperaturi peste cele normale în această perioadă, din weekend vremea se răcește în România și vor fi ploi în mare parte din țară. Sâmbătă valorile termice diurne vor scãdea accentuat în nord-est, iar în rest vor fi comparabile cu cele din ziua precedentã. Cerul va avea înnorãri temporare şi vor fi precipitaţii slabe, local la munte şi pe arii restrânse în celelalte zone. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificãri în majoritatea regiunilor, dar cu precãdere în cele extracarpatice (viteze în general de 50 … 60 km/h, iar pe crestele montane peste 70 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 11 şi 20 de grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade, cu valori mai mici în depresiunile din estul Transilvaniei. Mai ales dimineaţa, pe alocuri se va forma ceaţã.
