În țară, în regiunile intracarpatice, nebulozitatea va fi persistentă, iar valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei, în schimb în restul țării cerul va fi temporar noros și la amiaza vor fi temperaturi în general peste cele obișnuite la mijlocul lunii decembrie. Pe suprafețe restrânse vor fi precipitații slabe, trecătoare -predominat ploi în nordul țării, ninsori și lapoviță în Carpații Orientali și burniță în regiunile vestice.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă și -izolat și trecător- în estul țării și în extremitatea de sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 2 grade, mai scăzute în zonele depresionare și ușor mai ridicate pe litoral. Pe arii restrânse la începutul zilei și local noaptea, se va semnala ceață, cu precădere în vestul și în sudul teritoriului.
În București, cerul va avea înnorări temporare, iar dimineața și în special noaptea se va semnala ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, peste norma climatologică a datei, va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -2…0 grade.
